In mintea mea, 1 Iunie este o zi importanta, una care trebuie sa genereze amintiri placute, frumoase, luminoase, optimiste si ce alt atribut mai aveti pentru a desemna ceva bun. Asa ca, anul acesta am schimbat traditionala vizita la malul marii cu o vizita spectaculoasa la munte.
Pana acum am mers, peste tot pe unde am fost cu copiii, cu masina. Masina personala este un mijloc comod de locomotie. Te duce pana unde ai tu treaba (cu conditia sa exista drum pana acolo), se opreste cand ai tu nevoie (vorbesc de cazurile normale cand masina functioneaza) si te asteapta cat ai nevoie. Are si dezavantaje: trebuie sa stai jos tot timpul cat se deplaseaza masina, soferul trebuie sa fie tot timpul atent la treaba lui si numarul de persoane care incap intr-o masina personala este relativ mic.
Dat fiind realul succes pe care l-a avut printre copiii nostrii melodia cu trenul "tuc-tuc" de la petrecerea lui Octavian (adica tocmai in noiembrie anul trecut) am zis ca e cazul sa intreprindem ceva ca sa experimenteze si copiii nostrii mersul cu trenul pana nu da faliment CFR-ul (sau cum ii mai spune acum). Despre copiii mai mici e vorba, ca Alex a tot mers cu trenul pana la bunica (si asta e un drum greu si pentru un adult ~ 8 ore) si suspectam ca e satul.
Am planificat un weekend la Busteni, o calatorie dus-intors cu trenul, o urcare cu telecabina pana la Babele (si o coborare tot cu telecabina), un picnic in varful muntelui si o vizita la Palatul Cantacuzino - un weekend plin.
Trenul pleca din Gara de Nord foarte de dimineata si copiii erau destul de obositi (pe Octavian l-am putut lua destul de tarziu seara si se culcasera, ca urmare, la o ora inaintata) dar la 6 dimineata erau in picioare toti si, in 15 minute de la trezire, ieseam pe usa. E drept ca frigul de afara plus oboseala i-a facut sa dardaie putin, dar asta nu le-a slabit entuziasmul.
Cand s-au vazut in tren erau super-mega-entuziasmati. Au mancat fara comentarii toate sandwich-urile pe care li le-am pus in fata, au admirat peisajul, lacurile, podurile, garile, locomotiva noastra, locomotivele de pe drum, lanurile de porumb, fantanile parasite, absolut tot ce le-a picat sub nas. Mai putin Alex - Alex si-a bagat nasul in carte si ne-a ignorat pana am ajuns intre munti si au inceput sa i sa infunde urechile.
Pana acum am mers, peste tot pe unde am fost cu copiii, cu masina. Masina personala este un mijloc comod de locomotie. Te duce pana unde ai tu treaba (cu conditia sa exista drum pana acolo), se opreste cand ai tu nevoie (vorbesc de cazurile normale cand masina functioneaza) si te asteapta cat ai nevoie. Are si dezavantaje: trebuie sa stai jos tot timpul cat se deplaseaza masina, soferul trebuie sa fie tot timpul atent la treaba lui si numarul de persoane care incap intr-o masina personala este relativ mic.
Dat fiind realul succes pe care l-a avut printre copiii nostrii melodia cu trenul "tuc-tuc" de la petrecerea lui Octavian (adica tocmai in noiembrie anul trecut) am zis ca e cazul sa intreprindem ceva ca sa experimenteze si copiii nostrii mersul cu trenul pana nu da faliment CFR-ul (sau cum ii mai spune acum). Despre copiii mai mici e vorba, ca Alex a tot mers cu trenul pana la bunica (si asta e un drum greu si pentru un adult ~ 8 ore) si suspectam ca e satul.
Am planificat un weekend la Busteni, o calatorie dus-intors cu trenul, o urcare cu telecabina pana la Babele (si o coborare tot cu telecabina), un picnic in varful muntelui si o vizita la Palatul Cantacuzino - un weekend plin.
Trenul pleca din Gara de Nord foarte de dimineata si copiii erau destul de obositi (pe Octavian l-am putut lua destul de tarziu seara si se culcasera, ca urmare, la o ora inaintata) dar la 6 dimineata erau in picioare toti si, in 15 minute de la trezire, ieseam pe usa. E drept ca frigul de afara plus oboseala i-a facut sa dardaie putin, dar asta nu le-a slabit entuziasmul.
Cand s-au vazut in tren erau super-mega-entuziasmati. Au mancat fara comentarii toate sandwich-urile pe care li le-am pus in fata, au admirat peisajul, lacurile, podurile, garile, locomotiva noastra, locomotivele de pe drum, lanurile de porumb, fantanile parasite, absolut tot ce le-a picat sub nas. Mai putin Alex - Alex si-a bagat nasul in carte si ne-a ignorat pana am ajuns intre munti si au inceput sa i sa infunde urechile.
Desi prognoza spunea ca la Busteni va ploua tot weekendul, cand am ajuns acolo in gara lucrurile stateau cam asa: soare, cald, frumos.
Am pornit-o, pe jos, spre telecabina. Eu eram singura care mai urcasem cu telecabina din Busteni la Babele. Eu din tot grupul. Mi s-a parut incredibil pentru ca eu mi-am facut un scop in viata din evitarea inaltimilor in general, si a telecabinelor in special. Si tot eu eram singura care stiam pe unde se ajunge la telecabina. :))
Ni s-au prevestit (persoane binevoitoare si cunoscatoare) cozi inimaginabile la telecabina - nu erau nici 10 persoane.
Din telecabina privelistea iti taie respiratia, la figurat pentru majoritatea persoanelor, la propriu pentru mine. Copiii erau super incantati. Cand ne-am apropiat de varf si am zarit zapada s-a auzit un "wow! zapada!" generalizat. Nu prevazusem asta.
Desi eram cu atentia in 3-4 directii pentru ca era zapada si vant si toti copiii mei erau in adidasi (da, stiu), tot am simtit senzatia puternica de liniste si de entuziasm pe care o ai in varful muntelui.
Ana a dardait tot timpul cat am stat afara. A concluzionat ca e zapada si e frig si nu-i place nici macar un pic. Ceea ce n-a impiedicat-o sa vrea sa faca pipi in zapada. Sau sa se amuze cand am bagat-o cu totul in hanoracul meu.
De coborat am coborat intr-o telecabina plina de copii veniti in excursie cu doamnele invatatoare. M-a impresioant dinamica grupului: aveau tot timpul grija unul de altul. Stiam ca asa se intampla cu copiii cand pleaca singuri in excursii cu clasa, dar tot m-a impresionat.
Ne-am cazat la Vila Belvedere (curat si primitor) unde am incercat sa dormim - Ana a si reusit. Apoi am facut un gratar si s-a terminat ziua de sambata.
Despre duminica si vizita la Palatul Cantacuzino - data viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu